Șeful OMS: „Pandemia e un test și lumea îl pică”. Dar testul găsirii provenienței virusului cine îl „pică”? (VIDEO)
Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, a vorbit zilele acestea despre faptul că „eșecul global în privința distribuției de vaccinuri, teste și tratamente – inclusiv oxigen – alimentează pandemia”.
În discursul pe care l-a adresat Comitetului Olimpic Internațional de la Tokyo, publicat pe site-ul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că „pandemia este un test și lumea îl pică”. De asemenea, el a mai spus, tot în aceste zile, dar cu altă ocazie, că pandemia de Covid-19 se va încheia „când lumea va alege să îi pună capăt”, întrucât „toate instrumentele” sunt acum disponibile pentru a lupta împotriva virusului. Ocazia acestei ultime declarații a reprezentat-o ceremoniai de deschidere a reuniunii de la Berlin, potrivit La Libre Belgique. În plus, Ghebreyesus a subliniat că OMS are în vedere ca 40% din populația fiecărei țări să fie vaccinată până la sfârșitul anului și 70% până la jumătatea anului 2022. Directorul OMS a mai plusat: „Oricine crede că pandemia s-a terminat pentru că s-a încheiat în locul în care trăiește, trăiește într-un paradis al nebunilor”!
Ok. Potrivit unora dintre analiștii internaționali care au analizat declarațiile șefului OMS, reiese că tot omenirea este vinovată pentru un virus despre a cărui proveniență circulă numai lucruri încurcate, și pe firul căruia se tot duc experții OMS dar, fatalitate, nu descoperă mai nimic. Ceea ce se știe însă foarte sigur în toată această „poveste” este că omenirea trebuie să se vaccineze cu vacinurile sigure. Însă atributul de „sigur” nu face parte din terminologia științifică și nici din limbajul jurnalistic, ci este mai degrabă un termen avocățesc, după cum atrage atenția Peter Doshi, profesor asociat de Farmaceutică al Facultății de Farmacie a Universității din Maryland, Statele Unite, într-un articol apărut în „New York Times”, pe 7 ianuarie 2021. Este nevoie de experiență și de un pic de fler pentru a discerne dacă ceea ce ni se spune este chiar atât de „sigur”, căci „există un soi de omerta a informațiilor stufoase și o lipsă de transparență în vaccinologie”, după cum apreciază ironic Pierre Biron, profesor de Farmacologie medicală al Universității din Montreal, referindu-se la actuala campanie de vaccinare la nivel mondial.
Cu originea Covid-ului cum rămâne? Cine plătește „daunele”?
Potrivit imuno-medica.ro, „noile vaccinuri bazate pe tehnologia mRNA ‒ pe care unii specialiști nu le consideră vaccinuri, ci mai degrabă agenți patogeni sintetici cu rol terapeutic ‒ ridică îndoieli serioase de ordin medical, dar și juridic. Medical vorbind, protocoalele companiilor producătoare nu pot răspunde unor întrebări elementare: Poate noul vaccin preveni cazurile grave de Covid? Oprește transmiterea virusului? Reduce mortalitatea? Juridic vorbind, neliniștește faptul că firmele producătoare au cerut din partea autorităților de stat exonerare totală de răspunderi pentru eventualele efecte adverse, de aceea orice persoană care se vaccinează trebuie să semneze în prealabil o declarație pe proprie răspundere, prin care își asumă eventualele riscuri”. În fine, vom vedea ce rezervă viitorul în privința vaccinurilor. Dar cu originea Covid-ului, cum rămâne? Cine plătește „daunele”?
China se opune unei noi anchete a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pe teritoriul său pentru a studia originile Covid-19 și îndeamnă la o abordare „științifică”, și nu la una „politică”, potrivit France24. În ultimul timp, presiunea asupra Beijingului cu privire la pandemia care a făcut deja peste 4 milioane de morţi în lume şi a afectat o bună parte din economiile mondiale s-a accentuat.
OMS consideră că mai există un alt laborator
Potrivit unui expert al OMS, pacientul zero de la care a pornit pandemia de coronavirus ar putea fi chiar un angajat al laboratorului din Wuhan, China, care ar fi fost infectat de un liliac. O echipă de experţi internaţionali trimişi de OMS a mers la Wuhan în ianuarie. Raportul lor, redactat în colaborare cu specialiştii chinezi, nu a permis stabilirea unei concluzii definitive asupra originii virusului. În acelaşi timp, deşi laboratorul strict-secret al Institutului de Virusologie din Wuhan s-a aflat în toată această perioadă în centrul atenţiei, şeful comisiei de anchetă a OMS consideră că mai există un alt laborator, mai puţin cunoscut, aflat în subordinea Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor din China…Deci, și în privința originii Covid-ului, la fel ca în cazul vaccinurilor, vom vedea ce rezervă viitorul…