Reclamele – moartea pasiunii cinematografice: prea des, prea mult, prea obositor

Din când în când, răscolind canalele specializate, găsim câte un film pe care nu l-am văzut. Uite-așa, nu i-am dat atenție la vremea cuvenită. L-am scăpat că avea doar trei stele din cinci. Mă rog, motive. Dar el este acolo (filmul) și, pentru cineva care a văzut – în ani îndelungați – mai tot cinema-ul important, e o mare bucurie să găsești un film pe care nu l-ai văzut…

Totuși, bucuria se taie brusc la prima repriză de publicitate. Și atunci ne amintim că nu există practică mai detestabilă în media decât publicitatea care fragmentează un discurs cinematografic.

În momentele nesfârșite de publicitate (și promo) realizăm (ușor surprinși!) că:

Nu vrem prețuri cu până la coișpe la sută mai mici.

Nu vrem Pampizdol, care-ți toarnă-n cur nămol.

Nu vrem să ni se returneze de două ori mai mult diferența, dacă găsim ceva mai ieftin.

Nu vrem două pofte la preț de una, mai ales dacă e vorba de junk food.

Nu vrem să luăm pauză de la menopauză. Uite-așa, nu vrem.

Nu vrem Kakafut, ca să te mut.

Nu-i vrem pe ăia care au legat metroul de nu știu ce pasaj.

Nu vrem promoții la produse expirate, nu vrem reduceri de prețuri cu 23% la rahaturi care nu se mai vând.

Nu vrem să ne adaptăm la orice, fără stres.

Nu vrem magneziu pentru bărbați, vrem Xanax pentru toată lumea! La liber!

Nu vrem nici au, nici uau. Vrem doar miau.

Stop agresiunii publicitare!

În general, nu vrem să fim agresați de toate aceste mesaje imbecile.

Fiindcă nu credem în puterea reclamelor de a stimula vânzările în mod real. Credem sincer că reclamele sunt niște forme de captatio benevolentiae, dar nu față de publicul cumpărător, ci față de instituțiile media și intermediarii ”agreați”.

Așa merge treaba…

Vorbim aici despre plăți care eludează marketingul onest și spală niște bani pentru toate companiile care joacă publicitar. Paraîndărăt la greu pentru diviziile de promovare, prin marketing dubios. Dacă e nevoie, vom plonja oleacă și în acest subiect. Deocamdată e vorba despre altceva.

…iar scuzele sunt pentru proști

Scuza globală, potrivit căreia multe instituții media nu s-ar susține în absența reclamei, ne provoacă grețuri intense. Fiindcă nu e obligatoriu să exiști, dacă nu ești capabil să te susții prin conținut valoros.

Despre actul artistic și fragmentarea acestuia

Mai ales atunci când vine vorba despre discursul cinematografic, nu înțelegem sub nici o formă de ce și potrivit căror reguli își permite cineva să distrugă continuitatea actului artistic.

De ce nu respectă această lume publicitară (și mai ales organismele menite să o controleze – CNA, de exemplu) regula obligatorie a menținerii integrității actului artistic.

De ce suntem asasinați cu reclame în decursul vizionării unui film?

Cine e de acord cu asta?

Cum s-a ajuns aici?

Pentru că, pe noi, nu ne amuză deloc. Ba ni se pare că lumea a luat-o razna rău de tot, atunci când un film este întrerupt la fiecare 10-15 minute de câte o repriză de reclame de 5 minute (uneori, ilegal, și mai mult).

Nu ne emoționează în nici un fel amenzile pe care CNA le aplică din când în când. Am vrea să vedem un reset onest al normelor care reglementează frecvența prezenței reclamelor în desfășurarea emisiilor cu caracter de autor.

Mai pe șleau: fără au, fără uau, fără bau bau!

Adică… faceți, fraților, reprize de reclamă de 2-3 ore. Reluați toate mesajele publicitare de câte ori e nevoie ca să justificați încasările. Luați teleshopping până acoperiți salariile tuturor amantelor (amanților, fie). Băgați-vă în știrile noastre minunate, cu înțelepți care glosează nesfârșit pe teme de kko, înfigeți-vă în meciuri, rupeți orice emisiune de mic sinecurist local, infectați parașutismul românesc de grilă așa cum vă trebuie vouă.

Dar lăsați-ne, dracului, măcar filmele în pace.