Medicu-i fruncea, ”spada” și anti-roaba. O fantezie…
Medicul nu pune în veci mâna pe roabă, pentru că instrumentul e apanajul plebei. Doamne sfinte să fie vorba de o mistrie sau de un cancioc… ”Spada” e alta!
Căci medicul gândește și operează situațiuni. Introduce teleporți în toate stațiile de autobuz. Transformă străzile în grădini verticale, cu liane șugubețe și cascade artificiale. Distribuie gratuit hamace și perne pentru o relaxare optimă acasă. Girează construcția de blocuri cu balcoane suficient de mari pentru a găzdui grătare și piscine gonflabile. Și amenajarea de plaje artificiale pe malul Dâmboviței, cu nisip fin și palmieri…
Internetul vibrează: meme-uri, TikTok-uri și videoclipuri amuzante pe rețelele sociale. Se țin concerte în aer liber, stand-up comedy în parcuri și sesiuni de yoga în Piața Universității. Pe pereți și garduri șed sloganuri memorabile: „Cîrstoiu – Primarul care te face să zâmbești!”, „Vrei o viață mai chill? Votează Cîrstoiu!”
„Dragi bucureșteni, am obosit de stresul zilnic din oraș? Vreți o viață mai relaxată, mai distractivă? Atunci votați pentru mine! Eu sunt Cătălin Cîrstoiu, primarul care vă va face să uitați de problemele cotidiene! Cu mine, Bucureștiul va deveni un paradis al relaxării, un loc unde grijile dispar și buna dispoziție e la ordinea zilei.” Numai bun de ales…