Candidații pentru noul CA al BNR, audiați în comisiile de specialiate ale Parlamentului
Parlamentarii din comisiile de specialitate buget-finanțe reunite au început, marți, audierea candidaților pentru noul Consiliu de Administrație BNR, care va începe mandatul luna aceasta.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus că o anumită continuitate în CA este necesară. Stabilitatea prețurilor este bunul public cel mai de preț pe care poate să îl dea o bancă societății, a spus Mugur Isărescu:
“Vom urmări, ca și în trecut, să asigurăm stabilitatea prețurilor, fără să periclităm stabilitatea financiară”
El a mai spus că nu trebuie descurajată creșterea economică:
” Este important pentru BNR, dar și pentru România să coborâm inflația fără să creăm recesiune. Orice recesiune ar îngreuna și mai mult situația fiscal bugetară a României. Vom urmări și în viitor acest lucru, raportând Parlamentului și publicului. Nu este un lucru ușor de făcut. Credeam că, în perioada următoare, 12-16 luni, inflația se va stabiliza în marjele stabilite de BNR, 2,5% este ținta noastra plus/minus 1%”
Isărescu a mai spus că independența BNR este foarte importantă, dar conducerea BNR nu este într-un turn de fildeș, ci comunică cu Guvernul.
Se pare că Mugur Isărescu va obţine un nou mandat la conducerea BNR. Din partea PNL vor fi Cosmin Marinescu, Alexandru Nazare şi Roberta Anastase, din partea UDMR – Csaba Balint, din partea USR va fi Cristian Popa. Potrivit informaţiilor transmise de presă, Florin Georgescu şi Leonardo Badea vor face parte din viitorul CA al BNR. Se pare că Aura Socol va ocupa o poziţie de neexecutiv în cadrul BNR.
Aceștia s-au prezentat la audieri ca o echipă.
Pe lista candidaților, mai figurează, în nume propriu, Marius Andrieș – pentru pozițiie de membru si vice CA, Neamțu Horia Ion – pentru membru BNR și Dan Viorel Paul – pentru membru BNR. Marius Andrieș și-a anunțat retragerea candidaturii.
Nu trebuie să ajungi în situația de a căuta bani în piață, cum s-a întâmplt în anii 1990.
Suntem atenți ca cursul să nu genereze inflație. Sterilizăm piața, și până acum ne-a reușit., a explicat Isărescu.
Normele bancare trebuie respectate. Eu sunt optimist că gradul de interediere financiră în România va crește, a spus Isărescu, răspunzând interpelărilor.
Trecerea la zona euro depinde de condiția dacă țara va reduce, cu măsuri corecte, deficitul spre 3 la sută, o condiție de trecere la euro.