Sesiune ordinară la Camera Deputaților, luni

Publicat: 31 aug. 2023, 16:03, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Sesiune ordinară la Camera Deputaților, luni
camera_deputatilor

Camera Deputaţilor este convocată, luni, în cea de-a doua sesiune ordinară din acest an, când vor fi aleşi membrii noului Birou permanent –  vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.

Începând cu ora 13.30, va avea loc ședinţa Biroului permanent, în vechea componenţă, urmând ca de la ora 16.00, să se întrunească plenul Camerei Deputaţilor, al forului legislativ.

Tot luni, vor fi aleși în şedinţa de plen membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.

Alegerea lor se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor,

Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi în sală.