A căzut DIN NOU de la etajul 2! Are doar 5 ani și este în comă
Un caz teribil vine din Mioveni, acolo unde o fetiță de numai 5 ani a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește cu părinții săi. Și mai șocant este faptul că acesta este al doilea incident de acest gen, în numai 3 ani!
A căzut din nou de la etajul 2! Vorbim despre o fetiță de aproape cinci ani care se zbate acum între viață și moarte, după ce a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește cu părinții săi.
A căzut DIN NOU de la etajul 2
Incidentul a avut loc joi dimineaţă, când vecinii au auzit un zgomot puternic. Când au ieşit pe fereastră, au văzut trupul copilei întins pe asfalt. O ambulanță a sosit la fața locului, după care o autospecială SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Medicii au decis transferul de îndată al micuţei la un spital din Bucureşti, iar un elicopter SMURD a dus-o pe copilă la spital.
”Echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă intervine pentru a efectua transferul unei paciente cu vârsta de 4 ani, care prezintă politraumatisme, de la Spitalul de Pediatrie Piteşti la elicopterul SMURD”, au informat oficialii ISU Argeş. Potrivit ultimelor informații, fetiţa se află în comă.
Ea se afla sub supravegherea mamei sale, care se pare că a lăsat-o singură. Așa cum spuneam, din păcate, este pentru a doua oară când copilul cade în gol. În urmă cu 3 ani, a căzut de la același etaj, de la aceeași fereastră din bucătărie.
Atunci, norocul micuței a fost că a căzut mai întâi pe aerul condiționat al vecinului de la etajul 1, după care a căzut pe asfalt. Și atunci a fost rănită grav și încă se mai recupera. Chiar joi, micuța trebuia să meargă la medic pentru recuperare, când s-a întâmplat, din nou, nenorocirea.
Mama sa nu își explică cum s-a putut întâmpla această tragedie, din nou, mai ales că după primul incident instalase sisteme mai bune de securitate la fereastra respectivă, pe care cumva micuța a reușit însă să le deschidă.