A crescut rata de promovabilitate la definitivat după contestații
Rata de promovabilitate la definitivat a crescut după contestații cu 79,37%, anunță Ministerul Educației.
Comparativ cu rezultatele inițiale din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul de anul trecut (73,82%), potrivit Știripesurse.ro.
Rezultatele finale au fost publicate marți, la ora 10:00, pe site-ul dedicat și în centrele de examen.
Astfel, după evaluarea celor 1.235 de contestații depuse (număr inferior celui de anul trecut: 1.528), 6.089 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8, cu 184 mai mulți față de prima afișare (5.905 candidați).
330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.
Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 6.162 de candidați au obținut note între 7 și 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 422 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au încheiat examenul 423 de candidați.
Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.