A doua persoană cu gripă aviară, legată de epidemia din multe ferme de vaci din SUA
În mai puțin de două luni de la primul caz, încă o persoană a fost diagnosticată cu gripă aviară, în Statele Unite, legată de epidemia cu acest virus ce afectează multe ferme de vaci.
Este vorba despre o femeie care muncea la o fermă unde virusul H5N1 a infectat vacile, în statul Michigan, au precizat Centrele pentru prevenția și controlul bolilor (CDC). Pentru această agenție de sănătate federală, evaluarea riscului asupra populației este scăzută.
Primul caz de gripă aviară la om a fost raportat în Texas, pe 1 aprilie. A fost ”probabil” primul caz la nivel mondial de infecție cu gripă aviară la om prin intermediul unei vaci, potrivit CDC.
În 2022, un prim caz uman de gripă aviară a fost descoperit în Colorado, dar de la o pasăre de curte.
Ambii pacienți din Michigan și Texas au prezentat simptome la nivelul ochilor, precizează CDC. Ambii și-au revenit.
Experții sunt îngrijorați de creșterea numărului mamiferelor infectate, deși cazurile la om sunt rare.
Până acum, nu există dovezi de transmitere a virusului de la om la om. În schimb, experții se tem că circulația intensă a virusului i-ar putea facilita o mutație care să-i permită acestuia să se transmită de la un om la altul.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a exprimat „îngrijorarea uriașă” cu privire la răspândirea crescândă a tulpinii H5N1 de gripă aviară la specii noi.
”Pot fi identificate alte cazuri similare la oameni”
Turmele de vite din cel puțin nouă state americane sunt afectate de această epidemie. CDC a subliniat din nou importanța măsurilor de precauție pentru persoanele expuse la animale bolnave sau potențial infectate.
Aceste persoane trebuie să evite în special contactul „strâns, prelungit și neprotejat” cu aceste animale, cu excrementele acestora sau chiar cu laptele crud, nepasteurizat.
„Având în vedere nivelurile ridicate de virus H5N1 în laptele crud de la vacile infectate, precum și gradul de răspândire a acestui virus printre vacile de lapte, pot fi identificate alte cazuri similare la oameni”, a spus CDC.
La sfârșitul lunii aprilie, Agenția Americană pentru Medicamente (FDA) a confirmat că laptele vândut în magazinele din Statele Unite este „sigur”, procesul de pasteurizare fiind „eficient” pentru uciderea virusului gripei aviare.