A fost aprobată noua Lege a pensiilor. Care sunt principalele modificări
Noua lege a pensiilor a fost adoptată joi de Guvern, chiar dacă au fost discuții care s-au lăsat cu țipete, în Coaliție. Cert este că se recalculează absolut toate pensiile.
„Legea pensiilor a fost adoptată! Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există „nu vreau” sau „nu pot” atunci când vine vorba de pensionari„, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
La începutul şedinţei de Guvern, şeful Executivului a anunţat că în noua lege a pensiilor va fi eliminat pragul de 9,4% din PIB reprezentând cheltuieli cu pensiile.
El a subliniat, în debutul reuniunii, că în anul următor nu vor exista măriri de impozite, dar a solicitat şi un plan de măsuri pentru creşterea colectărilor la bugetul de stat.
Noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, prevede majorări de două ori într-un singur an (electoral), prima fiind planificată în ianuare 2024 când pensiile se vor indexa cu rata inflației – 13,8% – și a doua în septembrie – în medie de 40%.
Se recalculează toate pensiile
„Aplicarea formulei de calcul doar pentru noii pensionari nu reprezintă o opţiune, deoarece excluderea de la aplicarea noii formule a pensiilor aflate în plată ar reprezenta o nouă inechitate, ceea ce ar genera noi nemulţumiri şi, pe cale de consecinţă, obţinerea drepturilor în instanţă„, se subliniază în expunerea de motive a proiectului.
Cu alte cuvinte, după ce legea va intra în vigoare, angajații caselor de pensii vor trece la recalculare.
Proiectul noii legi a pensiilor publice prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei și posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 70 de ani.
Potrivit proiectului, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.
Noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, iar creșterea vârstei de pensionare pentru femei, la 65 de ani, se va aplica din anul 2035. Concret, vârsta de pensionare a femeilor, stabilită în prezent la 63 de ani (începând cu anul 2030) va crește treptat până în perioada 2030 – 2035, astfel încât vârsta de pensionare a femeilor să fie de 65 de ani în 2035.
Fiecare copil înseamnă reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni
Femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, astfel încât pentru creșterea a doi copii vârsta de pensionare se reduce cu 1 an, pentru patru copii cu 2 ani, iar pentru șase copii cu 3 ani.
Stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România.
În ce privește pensia anticipată, aceasta poate fi obținută cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare dacă persoana a realizat cu 5 ani mai mult decât stagiul complet de cotizare, adică peste 35 de ani.
Pensia anticipată va fi însă penalizată pentru fiecare lună de anticipare cu: 0,4% dacă perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contributiv este de până la 1 an, între un an și 2 ani penalizarea este de 0,35%, între 2 și 3 ani – 0,30%, între 3 și 4 ani – 0,25%, între 4 și 5 ani – 0,20%.
Când se ajunge la vârsta de pensionare, pensia se calculează din oficiu.
Cum se calculează pensia în noua variantă
Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR).
VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.
La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.
Ce sunt și cum se acordă punctele de stabilitate
Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate.
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.
Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: – 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Sunt considerate perioade asimilate vechimii acele perioade în care asiguratul:
– a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar pe toată perioada de studii
– a satisfăcut serviciul militar
– a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnmizații de asigurări sociale
– a beneficiat după 1 ianuarie 2005 de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de acciodent de muncă sau boli profesionale
– a beneficiat după 1 ianuarie 2006 de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani respectiv 7 ani.