21:02 • ECONOMIE
A fost sau n-a fost Musk în România? E făcătură?
A venit sau nu a venit Musk în România? Aceasta e înteebarea la ordinea zilei, care „învrăjbește” analiști ori neanaliști din România. Vorbim despre mega-petrecerea cu 300 de invitați, care a avut loc noaptea trecută la Castelul Bran. Și al cărei amfitrion ar fi fost cel mai bogat om al lumii, Elon Musk. Pe care nu l-a văzut nimeni. „Oare cum stă treaba?”, se întreabă toată lumea.
Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob a postat pe site-ul său, Inpolitics, un articol în care se întreabă și ne întreabă dacă nu care cumva alergăm toți după fentă. Legat de tot ceea ce s-ar fi întâmplat sau s-a întâmplat zilele acestea la Castelul Bran.
A fost sau n-a fost Musk în România?
Potrivit jurnalistului menționat, cu o zi în urmă, într-o intervenție cu destul de multe ambiguități, Dana Budeanu a avansat teza conform căreia întreaga poveste este o farsă.
Bogdan Tiberiu Iacob se întreabă cine și în ce scop a montat întreaga poveste. Speculațiile merg mai departe. Și anume că nu este deloc exclus ca, în spate, să existe un proiect de valorificare prin vânzare a Castelului Bran și întreaga istorie să fie parte a unei operațiuni de marketing.
Mama lui Musk vine sau nu vine?
„Picătura care a umplut paharul din care, iată, am luat și eu o gură împreună cu „Pastila” pe care o postez la ora 11.00, este că, în România, va fi prezentă chiar și mama lui Elon Musk, o celebritate la rândul ei, care chiar urmează să-și lanseze o carte nu oriunde, ci tocmai la Sala Palatului!”, mai spune jurnalistul.
„E totuși Halloween, nu 1 aprilie”, comentează jurnalisul menționat.
E făcătură?
Potrivit jurnalistului menținat, dacă totul este o făcătură, atât presa cât de cât serioasă, cât și cititorii mai bine informați se vor putea delecta mult și bine întorcând pe toate fețele acest subiect.
„Întrucât însă sunt destul de multe voci care s-au pronunțat într-un sens sau altul și din ce în ce mai mulți jurnaliști care s-au dovedit sceptici, mă întreb cum de nimeni nu a pus mâna pe telefon pentru a clarifica cât de cât această istorie, vorbind cu reprezentanții autorităților din Bran, inclusiv cu primarul care, conform unei versiuni, ar fi fost un invitat de onoare la acest eveniment.
Dar ceva-ceva o fi. Pentru că nu iese fum fără foc”, concluzionează Bogdan Tiberiu Iacob.