A furat din biserică și a ajuns la închisoare
Se fură orice. Se fură tot. Nu știu dacă din cauza crizelor de tot felul pe care le traversăm – și se încearcă să se mai facă un ban în plus, sau pentru că așa sunt unii oameni și nu au liniște până nu șmanglesc ceva.
Un bărbat de 51 de ani, cu antecedente, a fost dus în instanță, și apoi la închisoare, după ce a furat două fețe de masă liturgice din biserica Santisima Concezione din centrul istoric al orașului Civitavecchia, portul situat la nord de Roma. Cele două pânze de altar sunt foarte importante pentru biserică și au și valoare mare în bani.
Numai că, hoțul a scăpat din vedere faptul că există camere de luat vederi cam peste tot, inclusiv în biserică. Așa că, după ce preotul a reclamat furtul – la scurtă vreme de la dispariție, carabinierii s-au uitat pe înregistrările acestor camere și au văzut despre cine e vorba, cum și când a furat.
După câteva minute au găsit hoțul pe străzile din centrul istoric. El avea, încă, bunurile furate la el. După ce a fost prezentat în instanță, hoțul a ajuns la închisoare. Avea, cum am spus, și alte antecedente.