A început carnavalul de la Veneția (VIDEO)
O paradă pe apă a deschis duminică carnavalul de la Veneția. Bărcile colorate și-au croit drum pe Marele Canal, purtând venețieni costumați și mascați, sub ochii vizitatorilor adunați pe poduri și pe mal.
Pentru a evita aglomerația, nicio ambarcațiune privată nu a avut voie să se alăture paradei. Carnavalul a fost reluat după doi ani de pauză. Potrivit presei locale, aproximativ 80.000 de persoane au sosit pentru a marca evenimentul, inclusiv 32.000 de turişti străini, un număr departe de cei 3 milioane de vizitatori care veneau în anii anteriori. Vineri, Italia a renunțat la obligația de a se purta măști în aer liber, dar orașul Veneția a cerut totuși oamenilor să o păstreze în zonele aglomerate.
„Este puțin diferit pentru că este mult mai liniștit, nu avem atât de multe festivități, dar vom organiza propriile petreceri și festivități, așa că va fi distractiv”, a spus un tyurist presei. Un atul a declarat că: „Pentru mine, purtarea acestui costum este un simbol al renașterii. Îmbrăcându-mă așa, sper să aduc un pic de carnaval la Veneția și sper să văd de data aceasta multe măști spectaculoase”, a afirmat un alt turist.
Anul acesta, carnavalul se va desfășura până la 1 martie.