A inceput razboiul si in România? Doar la Sfântu Gheorghe sau cel puțin așa au crezut localnicii
Locuitorii din Sfântu Gheorghe s-au speriat rău, marți, după ce au auzit împușcături foarte puternice care veneau dinspre poligonul militar. Mai mult, unii au crezut chiar că a început războiul.
Era vorba de fapt de exerciții militare desfășurate în apropierea orașului de mai multe batalioane de vânători de munte, care fără să vrea au reușit să bage spaima printre localnici, după câte se pare.
După ce s-a trezit cu o grămadă de plângeri pe cap, primarul Antal Árpád a luat initiativa și i-a solicitat ministrului Apărării ca armata să nu mai desfășoare exerciții militare în apropierea orașului, deoarece mai mulți locuitori i-au transmis că împușcăturile puternice îi sperie, potrivit Antena3.
Astfel de activități ar trebui anunțate din timp către populație, a sugerat edilul.
„Astăzi, mai mulți locuitori din Sfântu Gheorghe mi-au spus că oamenii sunt speriați de împușcăturile foarte puternice pe care le-am auzit cu toții din poligonul militar.
L-am contactat pe ministrul Apărării în legătură cu acest incident și am cerut ca astfel de exerciții militare intensive să nu se mai desfășoare în apropierea orașului, deoarece localnicii se pot speria, și am subliniat, de asemenea, că ar fi important să fie anunțate aceste exerciții în prealabil presei și municipalității, deoarece, dacă informăm oamenii din timp, aceștia nu vor fi speriați de sunetul armelor.
În același timp, aș dori să rog oamenii să nu intre în panică și să nu se sperie.
Întrebat, reprezentantul vânătorilor de munte din Sfântu Gheorghe a spus că a fost un exercițiu planificat în prealabil și că soldații au tras cu gloanțe oarbe, astfel că în oraș nu avea cum să ajungă muniție reală. Exercițiul va dura câteva zile, timp în care vă rog pe toți să rămâneți calmi.”, a transmis, marți seara, prin intermediul Facebook, primarul din Sfântu Gheorghe.
Exerciții cu gloanțe oarbe
În realitate, a fost vorba vorba de pregătiri ale vânătorilor de Munte de la mai multe batalioane din zonă.
Militarii au desfășurat, marți, un exercițiu de instrucție colectivă, cu muniție de manevră (gloanțe oarbe), la Sfântu Gheorghe, în poligonul Păiș, la care au participat militarii din cadrul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” și militari din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, batalioane subordonate celor două brigăzi de vânători de munte, Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” și Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA”, după cum au transmis reprezentanții Garnizoanei Sfântu Gheorghe.