A murit Adriana Goicea, femeia care a fondat, în 1993, Cocktail Holidays

Publicat: 07 apr. 2022, 09:22, de Otilia Caloian, în Turism , ? cititori
A murit Adriana Goicea, femeia care a fondat, în 1993, Cocktail Holidays
Sursa Foto: Facebook

Doliu în lumea turismului. Adriana Gocea, unul dintre cei mai respectați consultanți și reprezentanți din turism, a decedat ieri.

Adriana Gocea a înființat, în 1993, Cocktail Holidays, unul dintre cei mai mari tour-operatori din Românnia, care organizează vacanțe atât în țară, cât și în străinătate.

“Cocktail Holidays este profund îndurerați de pierderea fondatorului nostru, Adriana Goicea. Deși în ultima perioadă a activat doar ca și consilier în companie, s-a asigurat că pasiunea pentru turism de calitate, valorile și viziunea ei sunt preluate de generațiile care i-au urmat. A fost prezentă și va rămâne în sufletul nostru pentru totdeauna. Ea a înființat o companie în anul 1993 și a lăsat în urmă o moștenire puternică. Vă mulțumim pentru mesajele dumneavoastră de sprijin și prietenie”, arată un mesaj, postat pe pagina de Facebook a Cocktail Holidays.

De asemenea, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), transmite condoleanțe, numind-o pe Adriana Goicea, Marea Doamnă a turismului românesc. Potrivit ANAT, înmormântarea va avea loc mâine, 8 aprilie, la 12.30 la biserica Sf. Nicolae din Piața Amzei și apoi la Cimitirul Ghencea civil.

„Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță cu mare tristețe plecarea dintre noi a Doamnei Adriana Goicea. Fondator Cocktail Holidays (Prompt Service), a fost unul dintre cei mai vechi membri ANAT și și-a dedicat viața turismului. Dumnezeu să o odihnească in pace pe una dintre Doamnele Turismului românesc, pe care nu o să o uităm niciodată!
ANAT transmite sincere condoleante familiei, cu cele mai mari regrete. Doamna Adriana Goicea a fost implicată mult de-a lungul timpului in Breasla agențiilor de turism și a avut o contribuție importantă la dezvoltarea turismului românesc.
Slujba de înmormântare va fi vineri, 8 aprilie, la 12.30 la biserica Sf. Nicolae din Piața Amzei și apoi la Cimitirul Ghencea civil”, a postat ANAT pe pagina oficială de Facebook.