A murit Popescu-Dumnezeu, personaj controversat din anturajul lui Ceaușescu
A murit Dumitru Popescu, ultimul personaj controversat, descris în alb și negru, din jurul lui Nicolae Ceaușescu.
Dumitru Popescu, supranumit și ”Popescu Dumnezeu”, a împlinit anul acesta, în luna aprilie, 96 de ani.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu Ortodox.
Într-un lung dialog cu poetul Adrian Păunescu, Dumitru Popescu spunea că a participat la multre acțiuni ale Partidului Comunist Român (PCR). Totuși, sfera lui de participare s-a restrâns mult la domeniul presei după 1976. Iar din 1981, el a fost exclus total din centrul puterii comuniste.
Legat de porecla Dumnezeu, Dumitru Popescu spunea:
”Și, în sfârșit, vreți să știți de ce mi se spunea Dumnezeu. Porecla e lipsită, la origine, de orice haz și interes. În 1950, când, student fiind încă în ultimul an, începusem să lucrez ca redactor la revista „Contemporanul”, unul din colegi, poetul Alexandru Andrițoiu, a făcut o butadă în fața condicii la care ne îngrămădeam să semnăm, dimineața „Ce înseamnă asta, domnule, P. Dum? (prescurtarea din condică aparținea portarului) Dum… Dum… a! e abrevierea de la Dumnezeu!” Ce sensuri s-or fi adăugat după ani și ani nevinovatei glume inițiale? Această curiozitate nu sunt în măsură să v-o satisfac”.