13:47 • Internațional
A murit primul preşedinte al Republicii Islamice Iran, Abolhassan Banisadr
Primul preşedinte al Republicii Islamice Iran, Abolhassan Banisadr, a decedat sâmbătă într-un spital parizian, la vârsta de 88 de ani, a anunţat agenţia oficială Irna, citată de AFP.
„În urma unei îndelungate maladii, Abolhassan Banisadr a decedat sâmbătă la spitalul Pitie-Salpetriere”, a indicat agenţia, citând o sursă apropiată de fostul şef al statului. Refugiat politic în Franţa din 1981, acest fost apropiat al fondatorului Republcii islamce, ayatollahul Khomeiny, fusese ales preşedinte în ianuarie 1980, fiind destituit după 17 luni.
Beneficiind de o protecţie constantă, Banisadr locuia la Versailles, în regiunea pariziană, din mai 1984, după ce locuise la Auvers-sur-Oise şi Cachan, alte două localităţi din apropierea Parisului.