A patra tranșă de vaccin antiCovid a ajuns în România. Când începe a doua etapă de vaccinare
Luni dimineață a ajuns în România a patra tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech. Cele 150.000 de doze au fost transportate cu aeronavele care au aterizat pe aeroporturi din București, Cluj-Napoca și Timișoara, urmând să fie distribuite la Institutul Cantacuzino din Capitală și către centrele din țară.
Potrivit datelor puse la dispoziția centrului național de vaccinare de către Institutul Național de Sănătate Publică, duminică situația privind derularea campaniei de vaccinare era următoarea:
Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 5.993.
Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 108.294.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie.
Când ar putea începe a doua etapă a vaccinării
Gheorghiţă anunţă că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării și va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării.
„Ne dorim o accelerare a etapelor de vaccinare având în vedere faptul că am început mai devreme decât preconizam. După cum ştim, estimam în perioada lunii decembrie o începere a campaniei de vaccinare după jumătatea lunii ianuarie. Am început la sfârşit de decembrie, motiv pentru care vom începe mai repede şi etapa a doua şi, aşa cum am anunţat deja, din a doua jumătate a lunii ianuarie, practic după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internaţi în centrele medico-sociale, rezidenţiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficienţă renală cronică în stadiul de hemodializă. Dezvoltăm un sistem prin care persoanele, după ce pleacă din staţia de hemodializă, să fie transportate cu aceleaşi mijloace de transport către centrele de vaccinare. Vor fi vaccinate şi ulterior se va urma traseul obişnuit”, a declarat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, la Antena 3, potrivit news.ro.