Victor Socaciu: Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând
Anunțul decesului a fost făcut de familia lui Victor Socaciu pe o platformă de social media.
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”, este mesajul postat de fiica artistului.
Victor Socaciu muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, s-a stins din viaţă într-un spital din Bucureşti, la vârsta de 68 de ani.
În ultima perioada a avut mai multe probleme de sănătate, în special probleme renale, inclusiv Covid-19. Victor Socaciu a facut și un transplant renal. El a decedat la Spitalul de nefrologie ”Carol Davila” din București.
”Scena era foarte, foarte importată pentru el”, spune Ducu Bertzi, amintindu-și de șlagărului lui ”Omul de zăpadă”.
Andrei Păunescu povestește că a copilărit împreună cu Victor Socaciu. În prima lui emisiune radio, Andrei Păunescu a început cu poezia ”Opinia mea”, versurile Andrei Păunescu și muzica Victor Socaciu.
Victor Socaciu s-a născut la 14 ianuarie 1953, la Brașov, într-o familie simplă, dar cu părinți ”foarte deschiși”, așa cum spune chiar el în biografia sa. A crescut cu romanțele cântate de părinți.
Folk: ”Mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta”
Dar Victor Socaciu a fost atras în special de folk.
„Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton.
Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine. Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”. Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto.
Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întâmpla în jur, la bine și mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar brașovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brașov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chair să apară Cenaclul Flacăra. Și cântam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă”…”, scria Victor Socaciu în biografia postată pe site-ul său.
Să se odihnească în pace!