A ratat calificarea la finalele olimpice, dar a primit o ofertă de la un site pentru adulți (Video)
Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice adaugă noi istorii inedite în cronici. Una dintre ele a fost adăugată de săritorul francez cu prăjina Anthony Ammirati. El poate a ratat calificarea în finala olimpică, dar ar fi primit o ofertă de la un site cu conţinut pentru adulţi.
Povestea a început cu eliminarea sa, de sâmbătă, din proba de calificare în finala olimpică la săritura cu prăjina pentru Jocurile Olimpice Paris 2024. Imaginile cu francezul Anthony Ammirati au continuat să provoace reacţii amuzate – sau stânjenitoare – pe reţelele sociale.
Motivul: cea mai intimă parte a corpului său, care l-a împiedicat parţial să treacă de bara ridicată la 5,70 m pe Stade de France. Într-un videoclip postat pe TikTok, chiar Ammirati a ironizat situaţia, întrebându-se dacă ar trebui „să o ia de bine sau nu” pentru că a atras mai multe comentarii pentru „pachetul” său decât pentru „performanţele” sale.
Dar povestea nu se încheie aici. Potrivit TMZ, săritorul cu prăjina în vârstă de 21 de ani a primit o ofertă mai puţin obişnuită. CamSoda, un site care oferă conţinut pentru adulţi, este dispus să îi plătească 250 000 de dolari (aproximativ 229 000 de euro) pentru a participa la „un spectacol de 60 de minute pe webcam” în care ar trebui să îşi arate organele genitale în faţa camerei.
Oferta ar fi venit direct de la Daryn Parker, vicepreşedintele CamSoda şi „iubitor al activităţilor centrate pe părţile intime”.
TMZ nu precizează dacă Ammirati a primit oferta şi, dacă da, care a fost reacţia sa.