20:17 • Auto
A reapărut broasca țestoasă gigant, considerată dispărută (VIDEO)
Autoritățile din Ecuador au confirmat că o țestoasă de mari dimensiuni, găsită pe una dintre insulele Arhipelagului Galapagos, aparține unei specii despre care se credea că a dispărut în urmă cu peste o sută de ani.
Potrivit BBC, arhipelagul Galapagos este renumit pentru fauna sa unică. Corespondentul BBC transmite că directorul Parcului Național Galapagos, Danny Rueda, a declarat că va lansa o expediție pe Insula Fernandina, pentru a se încerca localizarea tuturor membrilor acestei specii de țestoasă, Chelonoidis phantasticus.
Rueda este de părere că ar putea fi posibilă refacerea populației acestei specii pe insula unde a fost găsită inițial, în urmă cu doi ani. Testele ADN prelucrate la Universitatea Yale din SUA au relevat că probele aparțin aceleiași specii despre care oamenii de știință susțineau că ar fi dispărut încă din 1906.