A revoluţionat arta și colecționarii bogați „se bat” pe el: Cine e Adrian Ghenie
Adrian Ghenie este pictorul român contemporan despre care se spune că a revoluţionat scena artei contemporane la nivel mondial prin operele somptuoase, care redau brutalitatea celor mai întunecate momente ale istoriei recente.
Dar cine este acest pictor români pe care ale cărui tablouri „se bat” colecționari bogați ai lumii? Născut la 13 august 1977, în orașul Baia Mare, a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca în 2001, s-a stabilit la Berlin în 2013 şi îşi desfăşoară activitatea la Cluj, Berlin şi Londra potrivit ArtNet.
Dintre operele sale se remarcă “Christ”, “Enigma”, “Boogeyman, “Memories”, “The Bridge”, “Flight into Egypt”, “Stalin’s Tomb”, “Pie Fight Study” și “Study For ‘The Hunted’”.
E peste tot: în cele mai importante muzee, galerii şi colecţii private
Tablourile artistului sunt prezente în cele mai importante muzee, galerii şi colecţii private din lume: Centrul Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeul Hammer şi Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, S.M.A.K. Collection (Ghent). Lucrările sale au fost incluse în expoziţii la Palazzo Grassi, Fundaţia François Pinault (Veneţia), Tate Liverpool, Bienala de la Praga, Fondazione Palazzo Strozzi (Florenţa).
În 2005, Adrian Ghenie a fondat împreună cu Mihai Pop – curatorul expoziţiei ”Darwin’s Room” – Galeria Plan B din Cluj, care din 2008 are un spaţiu expoziţional permanent în Berlin. La începutul anului 2009 a deschis împreună cu alţi artişti Fabrica de Pensule din Cluj, un spaţiu de artă contemporană cu o suprafaţă de peste 2.500 mp.
Adrian Ghenie a fost decorat, în februarie 2019, cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler de preşedintele Klaus Iohannis, în semn de “apreciere pentru talentul artistic, pentru rolul important avut la promovarea şcolii româneşti de pictură în lume”.