06:46, 09.11.2024 • ACTUALITATE
A treia doză de vaccin Pfizer scade semnificativ riscul de contaminare cu SARS-CoV-2
A treia doză administrată din vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer şi BioNTech îmbunătăţeşte semnificativ protecţia împotriva contaminării cu SARS-CoV-2 şi a unei forme grave de boală la oamenii cu vârste de peste 60 de ani.
Rezultatele studiului au fost publicate duminică de Ministerul israelian al Sănătăţii.
Ele au fost prezentate joi la o întâlnire a consiliului de experţi în vaccinare din cadrul ministerului şi publicate online duminică, însă detaliile studiului nu au fost dezvăluite.
Concluziile sunt aceleaşi cu ale unei statistici realizate separat de Maccabi, furnizor de servicii medicale care administrează doza suplimentară în ţară.