A vrut să se sinucidă de rușine! Fiul său a rămas necăsătorit la 29 de ani
Un bărbat în vârstă de 55 de ani din China a vrut să se sinucidă de rușine că fiul lui a rămas necăsătorit la 29 de ani.
Bărbatul scrisese un bilet de adio pe care i l-a dat unui paznic din gara din Shanghai, pe 22 ianuarie, după care a căzut inconștient. În scrrisoarea de adio bărbatul spunea, printre altele, că a a luat o supradoză de medicamente.
În biletul pe care i l-a adresat fiului său, bărbatul a scris că „a trăit o viață de rușine”, pentru că acesta încă nu avea o familie, potrivit presei chineze, citată de Insider.
„Oamenii de vârsta mea din sat au toți nepoți, dar tu ai 29 de ani și nu ai realizat nimic”, i-a scris el.
Bărbatul a supraviețuit, pentru că a fost dus de urgență la spital, însă cazul a declanșat o întreagă dezbatere pe rețelele sociale chineze, despre presiunile la care sunt supuși tinerii chinezi pentru a-și întemeia familii.
În China, tradiția este ca oamenii să se căsătorească și să aibă copii înainte de a împlini 30 de ani și nu este neobișnuit ca părinții să-și oblige copiii să meargă în fața altarului cu persoane complet necunoscute sau pe care le plătesc în acest scop.
Dacă femeile nu se căsătoresc până la 27 de ani, sunt numite „sheng nu” (resturi). Însă în mediul urban femeile sunt dispuse să-și asume această etichetă, jumătate din ele declarând că nu se grăbesc să se mărite, potrivit unor sondaje locale.
Pentru bărbați presiunea pare mai mare, pentru că se așteaptă ca ei să ducă numele familiei mai departe, a declarat pentru Insider dr. Mu Zheng, expert în sociologie la Universitatea Națională din Singapore.
„Căsătoria este, de asemenea, un indicator important al maturizării sociale și al succesului personal”, a mai spus Mu Zheng.