Abuz bancar sub pretextul luptei contra spălării banilor: cazul ING și APADOR-CH
Un text publicat pe site-ul APADOR-CH aduce în atenție cum, în contextul luptei împotriva spălării banilor, unele bănci din România au început să adopte măsuri tot mai abuzive față de clienți, închizând conturi discreționar și cerând documente imposibil de furnizat. Statul pare lipsit de pârghii eficiente pentru a controla acest fenomen, chiar dacă obligă cetățenii să dețină conturi bancare. Această situație ridică întrebări serioase cu privire la protecția clienților și abuzurile instituțiilor financiare. Un caz recent între APADOR-CH și ING Bank evidențiază aceste probleme.
Anul 2024 a adus o serie de experiențe negative în relațiile dintre organizațiile neguvernamentale și bănci, arătau cei de la APADOR-CH în postare. Deși băncile sunt entități private, rolul lor în viața publică este de necontestat, majoritatea cetățenilor fiind obligați să interacționeze cu ele. Cu toate acestea, băncile par să abuzeze de poziția lor de putere, tratând clienții ca pe niște supuși fără alternative, iar un caz recent ce i-a avut protagoniști pe APADOR-CH și ING Bank indică o astfel de situație. Problema nu pare a fi una izolată și reflectă o lacună legislativă la nivelul întregului sistem bancar.
Cazul ING și APADOR-CH
Un exemplu elocvent este conflictul dintre ING Bank și Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH). Banca a solicitat în luna mai 2024 o serie de documente pentru actualizarea datelor asociației, inclusiv acte de identitate ale membrilor fondatori.
Deși asociația a furnizat toate documentele cerute, banca a continuat să solicite informații suplimentare, inclusiv acte ale unor persoane decedate, care în trecut fuseseră asociați ai APADOR-CH. Acest comportament a culminat cu blocarea conturilor asociației, împiedicând plata salariilor angajaților și desfășurarea activităților curente.
Ce fac băncile și de ce nu există transparență?
Băncile justifică aceste cerințe pe baza unor reglementări interne și a legislației privind prevenirea spălării banilor (Legea 129/2019 și Regulamentul BNR nr. 2/2019). Aceste legi permit băncilor să elaboreze propriile reguli de „cunoaștere a clientelei”, dându-le astfel puterea de a solicita orice tip de document, fără a oferi explicații detaliate.
Mai mult, aceste regulamente nu sunt transparente, iar clienții nu știu exact ce documente li se vor cere pentru actualizarea datelor. Băncile își rezervă dreptul de a cere informații suplimentare oricând consideră necesar, iar clientul este obligat să se conformeze, în lipsa unor alternative viabile de contestare.
APADOR-CH a sesizat mai multe instituții. A primit un singur răspuns
După ce APADOR-CH a încercat în zadar să obțină deblocarea conturilor, asociația a decis să închidă toate conturile la ING și să deschidă altele la o altă bancă. Cu toate acestea, ING a refuzat să transfere fondurile, susținând că datele trebuie actualizate în continuare. Acest comportament a dus la o serie de sesizări către Banca Națională a României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și alte instituții relevante, însă răspunsurile au fost limitate sau inexistente.
Unicul răspuns a venit din partea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare, care a menționat că poate media conflictul doar cu acordul băncii. Cu toate acestea, costul acestei medieri ar fi suportat tot de către APADOR-CH, ceea ce adâncește și mai mult inechitatea situației.
Rolul statului și lipsa de reacție. E nevoie de reformă în sectorul bancar
În acest context, se pune întrebarea: ce face statul român pentru a proteja cetățenii de abuzurile bancare? Deși legislația privind prevenirea spălării banilor este necesară, ea nu trebuie să devină un instrument de control arbitrar asupra clienților. Statul, prin intermediul Băncii Naționale și a altor autorități, ar trebui să impună reglementări clare și să supravegheze activitatea băncilor, asigurându-se că acestea nu abuzează de poziția lor de putere.
Un alt aspect problematic este obligația cetățenilor de a deține conturi bancare pentru a efectua plăți către stat sau pentru a primi bani de la stat. Această obligație amplifică dependența de bănci și lasă clienții la mila instituțiilor financiare, care își impun propriile reguli fără a oferi o protecție adecvată.
Cazul ING și APADOR-CH nu este unul izolat, ci reflectă o problemă sistemică în relația dintre bănci și clienți. Reglementările ambigue, puterea discreționară a băncilor și lipsa de transparență pun în pericol drepturile cetățenilor. Este esențial ca autoritățile să intervină pentru a reglementa clar aceste relații și pentru a oferi protecție reală consumatorilor. În absența unor astfel de măsuri, băncile vor continua să abuzeze de puterea lor, transformând clienții în victime ale unui sistem financiar opac și abuziv.