Acces gratuit pentru copii la meciul România-Elveția, Arena Națională
Federația Română de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial că, pentru copiii sub 14 ani, accesul este gratuit la medicul România-Elveția din preliminariile EURO 2024, în cele două tribune ale Arenei Naționale.
”Ca urmare a prezenţei numeroase a copiilor pe Arena Naţională, la meciul cu Andorra, în semn de mulţumire pentru atmosfera creată de copii şi comportamentul acestora, Federaţia Română de Fotbal va extinde sectorul Family Zone pentru întreaga capacitate a celor două tribune. Astfel, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru comenzile în această zonă e necesară prezenţa a cel puţin unui copil şi se pot comanda maximum 5 bilete!”, precizează FRF.
De asemenea, FRF mai anunță că biletele pentru acest meci vor fi disponibile online, începând de luni 23 octombrie, ora 12:00, pe site-ul bilete.frf.ro, dar şi în aplicaţia Fan Arena by FRF. Prețurile sunt între 35 de lei la peluze și 500 de lei VIP roșu.