Accident grav în Capitală. Un şofer a accidentat mortal un pieton şi apoi a lovit două persoane aflate pe trotuar
Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, pe Bulevardul Iuliu Maniu din Bucureşti, în urma căruia o persoană a murit şi două au fost rănite.
”În jurul orei 22.20, prin apel 112, Brigada Rutiera a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc la intersecţia dintre bd.Iuliu Maniu-str.Apusului. Conducătorul unui autoturism care circula pe bd. Iuliu Maniu dinspre str. Lujerului a surprins şi accidentat un pieton care traversa drumul public”, a transmis, miercuri seară, Brigada Rutieră a Capitalei.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului, după ce, în prealabil, au fost efectuate manevre de resuscitare.
”Totodată, din dinamică, alte două persoana care se aflau pe trotuar au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri”, au mai precizat poliţiştii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
Poliţiştii continuă cercetările la faţa locului pentru a stabili cauza producerii accidentului şi dinamica acestuia.