Accident grav în Cernavodă. 5 oameni transportați la spital, între care 2 sunt copii
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/04/cernavoda-acc.jpeg)
Accident grav în localitatea Siliștea, de lângă Cernavodă. 5 persoane, între care 2 copii, au fost grav accidentate și au fost transportate la spital.
Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat, 5 persoane fiind rănite – 3 adulți și doi copii. Două dintre victime au rămas încarcerate, potrivit Replica online.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD B2 de la Detașamentul Cernavodă, un echipaj SMURD B2, o autospecială de stingere cu apă şi spumă și autospeciala de transport victime multiple de la Detașamentul Medgidia și un TIM C de la Detașamentul Palas.
Cele 5 victime sunt conștiente, 3 adulți și 2 copii fiind transportați la spital, după ce un bărbatul și femeia care au rămas blocați au fost extrași.