16:59 • ACTUALITATE
Accident grav în Ialomița: Un șofer a murit carbonizat
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/10/accident_1.jpg)
Un accident grav a avut loc în Ialomița joi seară. Un șofer a murit carbonizat după ce a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de un copac de pe marginea drumului.
„În această seară, în jurul orei 21,30, pe DN 2 A la intrare în localitatea Andrăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Din verificările efectuate a reieşit că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care ar fi părăsit partea carosabilă, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, în urma coliziunii maşina fiind cuprinsă de flăcări”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.
Şoferul a rămas încarcerat în autoturismul care a luat foc, fiind declarat decesul acestuia, potrivit Agerpres.
În continuare se efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.