Accident grav la Mihăilești. O șoferiță e încarcerată
Pompierii de la ISU Giurgiu au fost solicitați luni, în jurul prânzului, să descarcereze o femeie rămasă blocată în propiul autoturism, în urma unui accident produs pe șoseaua de centură a orașului Mihăilești, județul Giurgiu.
„ISU Giurgiu a fost solicitat luni să intervină pe drumul de centură al oraşului Mihăileşti, în urma unui accident rutier. La caz s-au deplasat echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Aceştia au găsit autoturismul răsturnat pe plafon, în afara părţii carosabile, iar pe conducătoarea auto, o femeie, în vârstă de 46 de ani, au găsit-o blocată în autoturism, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi extrasă în siguranţă”, anunță, într-un comunicat de presă, reprezentanții ISU Giurgiu.
Femeia, conştientă şi cooperantă, a fost preluată de paramedicii SMURD care i-au acordat primul ajutor, ulterior aceasta refuzând transportul la spital.
Ca de obicei, în astfel de cazuri, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat cercetările, pentru a afla cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul.