16:27 • ACTUALITATE
Accident în București, după ce o ambulanță SMURD a acroșat refugiul unui tramvai: trei persoane, rănite
Vineri dimineață s-a produs un accident în care a fost implicată o ambulanță SMURD pe Șoseaua Chitila din București. Autospeciala în care se aflau trei persoane a acroșat refugiul unui tramvai. Circulația tramvaielor în zonă a fost blocată.
„În această dimineață, în jurul orei 07:00, o ambulanță SMURD, care se deplasa în regim de intervenție către o solicitare, a acroșat refugiul unui tramvai, în zona Șoseaua Chitilei.
Ca urmare a evenimentului, cei trei membri ai echipajului au suferit traumatisme și leziuni. La caz au ajuns alte trei ambulanțe SMURD, care au acordat primul ajutor și au transportat cei trei pompieri la Spitalul Floreasca”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.