23:14 • ACTUALITATE
Accident mortal pe un drum județean din Giurgiu. Un șofer de 74 de ani a murit
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/09/WhatsApp-Image-2021-09-22-at-13.53.09-1.jpeg)
Un bărbat de 74 de ani, din Giurgiu, a murit, miercuri, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum județean. Omul era singur în mașină.
Evenimentul a fost înregistrat în jurul orei 12.30, pe DJ 504, spre localitatea Vieru, din județul Giurgiu.
Potrivit ISU Giurgiu, în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost extras din autoturism, în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale i-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului, iar Poliția a demarat o anchetă, pentru a stabili circumstanțele producerii evenimentului.