Accident rutier în Turcia, nouă români răniți
Nouă români aflați într-un microbuz ce mergea către aeroportul Istanbul au fost răniți, sâmbătă, într-un accident în Turcia. Aceștia au răni ușoare și au fost trnsportați la unități medicale din zonă pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în acest caz, după ce au apărut informații în mass-media locală cu privire la un accident rutier, produs sâmbătă.
„În acest context, reprezentanții oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile turce, pentru a obține informații oficiale suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și referitor la circumstanțele producerii accidentului. Potrivit informațiilor preliminare obţinute de reprezentanții consulatului general, în urma acestui accident, nouă cetățeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unități medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, informează MAE, citat de Mediafax.
Nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătura cu acest incident. Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turiști şi continuă dialogul cu autoritățile turce, mai arată MAE.