23:14 • ACTUALITATE
Accidente pe A2 București-Constanța: Bilanț ISU Dobrogea
Ultimul bilanţ făcut public de ISU Dobrogea arată că, în urma evenimentelor rutiere de vineri dimineața de pe autostrada A2, 16 persoane au fost transportate la spital, iar alte 41 au fost asistate la faţa locului.
Potrivit sursei citate, din cele 16 victime transportate la unităţi sanitare, 7 sunt copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a precizat că victimele au fost duse la Spitalul Judeţean Constanţa şi la Spitalul Municipal Medgidia.
De asemenea, din cele 41 de persoane asistate la faţa locului, 16 au primit îngrijiri medicale, însă nu au fost transportate la spital. În continuare, la faţa locului mai rămân două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi două echipaje de stingere de la ISU Constanţa, iar celelalte echipaje se retrag la subunităţile de care aparţin, menţionează IGSU.