Aceasta este planta primăverii: curăță organismul de substanțe nocive
Bogat în minerale şi în vitamine, ceaiul de urzică stimulează digestia şi secreţia bilei.
O cură de trei-patru săptămâni cu câte trei căni de ceai de urzică pe zi curăţă organismul de substanţe nocive şi-l revitalizează.
Cât timp vei urma cura cu ceai de urzică, vei urina mai des. Nu trebuie să te îngrijorezi, este un efect normal, astfel eliminându-se substanţele toxice din sânge. Ceaiul se face dintr-o lingură de plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită, lăsată acoperită timp de 15 minute.
Urzica ajută corpul să elimine excesul de sare și de apă
Urzica îți poate ajuta corpul să elimine excesul de sare și apă, care la rândul său ar putea scădea temporar tensiunea arterială, după cum arată și un studiu9 efectuat pe șobolani.
Totodată, ceaiul de urzică are efect laxativ, curăță rinichii, tractul digestiv, reglează digestia și combate infecțiile la nivelul acestor organe. Poate combate diareea și stimulează metabolismul. Aceste efecte, împreună cu antioxidanții din compoziție, îl fac ideal și pentru curele de slăbire.
Rezultate benefice asupra pielii
Ceaiul de urzică susține regenerarea tegumentelor, grăbește cicatrizarea și are efect antiseptic. Întocmai cum s-a demosntrat și într-un cadrul unor studii10,11, aplicarea cremelor de urzică poate accelera vindecarea rănilor și arsurilor.
Întărește sistemul imunitar și oferă energie
Bogat în vitamine precum vitamina D, E şi K, lecitină și antioxidanți, ceaiul de urzică poate combate stresul și oboseala și te poate feri de boli. În plus, distruge bacteriile din organism.
Totodată, planta de urzică conține mai mulți compuși care stimulează imunitatea, inclusiv flavonoide, carotenoide și vitaminele A și C.
Acești antioxidanți ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor care pot slăbi funcția imună. Cercetările arată că extractul de urzică întărește răspunsul imun, încurajând activitatea celulelor imune. Oamenii de știință au descoperit că urzica stimulează celulele T ale sistemului imunitar, fapt ce ajută la combaterea infecțiilor și a altor agenți patogeni, care cauzează boli, conform Antena 3.
În plus, antioxidanții sunt molecule care îți protejează celulele împotriva daunelor provocate de radicalii liberi, ce sunt legate de îmbătrânire, precum și de cancer, dar și alte boli, care îți afectează organismul.
Cum se prepară ceaiul de urzică?
Poți cumpăra ceai de urzică vrac sau pliculețe, dar poți crește și recolta frunzele chiar tu în grădina proprie. Dacă folosești frunzele proaspete, poți prepara ceai de urzică respectând raportul de două căni de apă pentru fiecare cană de frunze. Iată cum: adaugă apă peste frunzele de urzică, lasă să fiarbă, oprește focul și lasă amestecul la infuzat timp de cinci minute.
După aceea strecoară decoctul și adaugă un pic de miere, scorțișoară sau stevia, dacă dorești. Începe prin a bea doar o ceașcă de ceai de urzică pentru a te asigura că nu ai nicio reacție la acesta.