Acestea sunt județele cu cei mai mulți elevi vaccinați
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat luni că aproape 178.000 de elevi cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani sunt vaccinați cu cel puțin o doză, iar peste 147.000 au schema completă. Potrivit acestuia, București, Cluj și Iași sunt județele fruntașe în ceea ce privește imunizarea copiilor.
„Vacanța mare s-a terminat! Înainte de a pleca spre școală rezervă-ți câteva minute și discută cu copilul tău despre cum se poate proteja de infecția cu noul coronavirus. Ia în calcul și vaccinarea dacă fiul sau fiica ta are peste 12 ani”, a scris luni, pe Facebook, Andrei Baciu.
Acesta a anunțat că, potrivit datelor centralizate de INSP, până acum au fost vaccinate cu cel puțin o doză 177.801 persoane din categoria de vârstă 12-19 ani, din care 147.340 au deja schema completă.
„Toamna aceasta vom discuta mai mult despre responsabilitate, protecție și precauție! Ne dorim ca școlile să aibă porțile deschise până la sfârșitul anului școlar și vom căuta noi modalități prin care vaccinurile anti-covid să fie disponibile și în unitățile de învățământ”, a mai spus secretarul de stat.
Conform acestuia, cei mai mulți elevi au fost vaccinați cu cel puțin o doză în Bucuești, Cluj, Iași, Constanța și Timiș.
1. București – 26.168 persoane
2. Cluj – 11.121 persoane
3. Iași – 8.730 persoane
4. Constanța – 7.495 persoane
5. Timiș – 7.241 persoane