Acord politic european privind salariul minim adecvat. Ce presupune și de când ar putea intra în vigoare
Parlamentul European și președinția franceză a UE au încheiat, la Strasbourg, un acord politic privind Directiva referitoare la salariul minim adecvat. Din momentul adoptării de către Parlamentul European, ar putea fi pusă în practică în cel mult doi ani. Salariile nu vor fi însă de un nivel comun în toate țările membre.
Acordul semnat luni seara se bazează pe doi piloni. Primul stabilește standardele de decență pentru salariile minime legale, la nivel național. Standardul decenței este determinat de puterea de cumpărare, luând în considerare costul vieții și ritmul general de creștere și structura salarială în țara UE respectivă.
Al doilea pilon al acordului vizează puterea acordată lucrătorilor și a sindicatelor în timpul negocierilor colective. Atunci când rata de acoperire a negocierilor colective este sub 80% într-un stat membru, este necesar un plan național de acțiune pentru a crește progresiv numărul de lucrători protejați. În plus, țările UE vor fi obligate să acționeze, de asemenea, preventiv, dacă lucrătorii sau reprezentanții sindicali sunt discriminați, supuși presiunii sau amenințați de către un angajator.
Directiva europeană nu propune introducerea unuia și același salariu minim în toate țările sau salarii minime obligatorii și nici salariul minim național nu va fi stabilit de Bruxelles. Dreptul partenerilor sociali de a negocia, monitoriza și stabili salariile rămâne neatins. Negocierea colectivă este o prerogativă a sindicatelor. Directiva stabilește un nivel de trai decent ca punct de referință pentru salariile minime naționale, creând astfel un efect ascendent asupra salariului minim pentru milioane de europeni.
„Prin stabilirea standardelor pentru salariile minime naționale adecvate, noua lege europeană va aborda problema muncitorilor săraci. Salariul fiecărui muncitor european trebuie să-i plătească mâncarea, chiria și încălzirea, dar să le permită și să-și cumpere haine noi sau să plece din când în când în vacanță. Dorim ca țările UE să își verifice salariile minime în raport cu valorile de referință internaționale; cum ar fi cel puțin 50 % din salariul mediu brut. În prezent, 18 țări UE nu îndeplinesc aceste criterii”, a transmis Agnes Jongerius, purtătorul de cuvânt al Grupului Socialiștilor și Democraților și negociator în Parlamentul European.
Guvernele UE vor decide pe 16 iunie asupra acordului politic. Comisia pentru ocuparea forței de muncă a Parlamentului European ar putea să voteze pe acest subiect în iunie, iar directiva poate fi adoptată în plen în septembrie. Odată adoptată, statele membre UE vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune Directiva UE privind salariile minime adecvate în legislația națională.
Potrivit Eurostat, unul din zece lucrători europeni este expus riscului de sărăcie, un număr care crește la unul din șase pentru lucrătorii cu locuri de muncă temporare sau cu fracțiune de normă.