20:10 • POLITICĂ
Acord politic PSD-PUSL, pentru realizarea unei analize economico-sociale şi politici publice destinate familiilor
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, şi deputata Graţiela Gavrilescu vor semna marţi un acord politic între PSD şi PUSL care vizează realizarea unei analize economico-sociale şi dezvoltarea de politici publice destinate familiilor.
PSD informează că acordul va fi semnat marţi, la ora 12.00, la grupul senatorial PSD. Acordul va fi încheiat „pentru realizarea unei analize economico-sociale a României şi pentru dezvoltarea unor politici publice adaptate situaţiei din prezent a familiilor”.
„Din partea PSD, acordul va fi semnat de doamna senator Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte PSD, ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, iar din partea PUSL va fi semnat de doamna deputat Graţiela Gavrilescu, preşedintele Forului de Conducere Colegială a PUSL. Va participa şi doamna Doina Pârcălabu, preşedintele PUSL Bucureşti şi mai mulţi invitaţi din grupurile parlamentare PSD de la Senat şi Camera Deputaţilor”, reiese din anunţul PSD.