Acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, blocat de Rusia
Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, care permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă prin porturile din sud, a anunţat, luni, Kremlinul, conform agenţiei Reuters.
Înţelegerea a fost mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia. Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova a susţinut de mai multă vreme că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.
„De fapt, acordurile privind Marea Neagră nu mai sunt valabile de astăzi”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Din păcate, partea din aceste acorduri privind Marea Neagră referitoare la Rusia nu au fost încă implementate, aşa că efectele lor încetează”.
Autoritățile de la Kremlin au reclamat de mai multe ori că exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti se desfășoară cu dificultate, cu toate că nu sunt supuse direct sancţiunilor occidentale. Rusia a formulat o serie de cereri nesoluţionate, însă. „Imediat ce partea privind Rusia a acordurile este îndeplinită, partea rusă va reveni la implementarea acordului, imediat”, a afirmat Peskov.
Rusia a acuzat luni Ucraina de atacul asupra podului care leagă Crimeea de teritoriul rus. Conform surselor ruse, pentru atac s-au folosit drone, iar exploziile au ucis doi oameni.
Purtătorul de cuvânt de la Kremlin a precizat că decizia privind acordul nu are legătură cu atacul ucrainenilor asupra podului care leagă Crimeea de teritoriul rus.