Acțiunea „Autobuzul”: Șefii de stat care vor veni la funeraliile Reginei, nevoiți să facă ceva „nemaîntâlnit”?

Publicat: 12 sept. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Acțiunea „Autobuzul”: Șefii de stat care vor veni la funeraliile Reginei, nevoiți să facă ceva „nemaîntâlnit”?

Liderilor mondiali li s-ar fi transmis să folosească zborurile comerciale pentru a ajunge la funeraliile Reginei și că deplasarea până la Westminster Abbey, în 19 septembrie, se va face cu autocare dintr-un punct din vestul Londrei.

Şefilor de stat care se vor deplasa la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a li s-a cerut să facă deplasarea cu zboruri comerciale şi li s-a interzis să folosească elicoptere, potrivit politico.com, care susţine că a obţinut documente în care sunt precizate regulile stricte de protocol pentru demnitarii străini.

„Vi-l puteţi imagina pe Joe Biden în autocar?”, ar fi reacţionat un ambasador la Londra, duminică pe WhatsApp. La funeralii pot veni doar şefii de stat şi soţiile sau partenerele lor. Va fi atât de mare aglomeraţia în Westminster Abbey încât ar fi imposibil să participe mai mult de două persoane (demnitarul şi soţia sa) din fiecare ţară, mai notează sursa citată.â

Transferul cu elicopterul, interzis

Şefii de stat şi partenerele lor vor face deplasarea la Westminster Abbey, în ziua funeraliilor, cu autocare escortate, dintr-un loc în vestul Londrei, unde vor fi nevoiţi să îşi lase propriile vehicule din motive legate de securitate şi din cauza restricţiilor.

În ceea ce priveşte sosirea în Marea Britanie, liderilor li se recomandă să folosească zboruri comerciale, întrucât aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private. Cei care doresc, totuși, să vină cu avioane private vor fi nevoiţi să se orienteze către alte aeroporturi din zonă.

De asemenea, în documente s-ar menționa că transferul cu elicopterul între diverse destinaţii este interzis, din cauza numărului mare de zboruri din perioada respectivă.