Acţiunile Fondului Proprietatea scad cu 5% în deschiderea Bursei, după ce Ministerul Finanţelor a propus interdicţii pentru administrator
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut vineri cu 5% în deschiderea sesiunii de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după ce Ministerul Finanţelor a propus unele interdicţii pentru mandatul administratorului Fondului.
Acţiunile FP au deschis la un preţ de 0,38 lei / acţiune, dar cotaţiile au coborât chiar până la un minim de 0,37 lei / acţiune.
În ultimele 12 luni, acţiunile FP s-au depreciat cu peste 80%, iar scăderea de la începutul anului este de 27%.
Ministerul Finanţelor (MF), acţionar minoritar cu un pachet de 6,53% din Fondul Proprietatea, a solicitat completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor Fondului din 27 septembrie, la care se discută bugetul revizuit, cu noi puncte pe ordinea de zi legate de interzicerea programelor de răscumpărări şi conservarea portofoliului Fondului.
MF propune „interzicerea răscumpărărilor de acţiuni şi păstrarea/utilizarea numerarului deţinut de companie exclusiv pentru administrarea portofoliului actual şi/sau pentru investiţii” şi „conservarea portofoliului actual, fiind interzisă vânzarea deţinerilor companiei: eventualele oferte primite vor fi analizate de către Comitetulu Reprezentanţilor şi vor fi supuse votului AGOA”.
Bursa a deschis vineri în creştere. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,18%, iar valoarea tranzacţiilor se cifra la 5,485 milioane de lei (1,1 milioane euro), după 30 de minute de la debutul şedinţei.
Cele mai mari creşteri ale cotaţiilort le înregistrau Medlife (+5,42%), Ropharma (+2,78%) şi Sphera Franchise Group (+2,26%).
Cea mai severă depreciere era consemnată de acţiunile Carbochim (-7,84%).