Activitate suspendată la Înmatriculări Sibiu. Șase angajați de la ghișeu au COVID-19

Publicat: 19 ian. 2022, 17:41, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Activitate suspendată la Înmatriculări Sibiu. Șase angajați de la ghișeu au COVID-19
Sursa foto: Pixabay.com

Activitatea serviciilor de Înmatriculări Sibiu este suspendată joi și vineri, după ce un număr de șase persoane care desfășoară activitate cu publicul la ghișeu au fost confirmate cu COVID-19, a anunțat, miercuri, Prefectura județului Sibiu.

Astfel, în cele două zile, nu se pot depune documente pentru înmatricularea vehiculelor.

Cei programați în această perioadă pot depune documentele în zilele de miercuri, 26 ianuarie și joi, 27 ianuarie, între orele 8.30 și 18.00 și trebuie să aibă dovada programării într-una din cele două zile în care este suspendată activitatea.

Măsura a fost decisă urmare a rezultatelor testării periodice a personalului SPCRPCIV Sibiu.

„La ultima testare efectuată, au fost confirmate pozitiv cu infecția SARS-CoV-2 șase persoane din angajații care desfășoară activități cu publicul la ghișeu. Activitatea de eliberare a autorizațiilor de circulație provizorie se desfășoară în program normal, conform programărilor”, anunță Prefectura Sibiu.

În același timp, la centrul secundar din Mediaș se suspendă activitatea în zilele de joi, 20 ianuarie, marți, 25 ianuarie și joi, 27 ianuarie, urmând ca activitatea centrului să fie reluată începând de marți, 1 februarie, conform programului stabilit.