Actorii Robert Downey Jr și Anne Hathaway, nominalizări la categoria celor mai proaste filme ale anului
Unii dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood au primit mai multe critici din cauza rolurilor pe care le-au avut în producții cinematografice recente. La Zmeura de Aur, printre cei nominalizați la categoria celor mai proaste filme ale anului, se află și actorul Robert Downey Jr, cunoscut din seria filmelor cu supereroi „Răzbunătorii”, dar și Anne Hathaway, actrița din filmul „Prințesa îndărătnică”.
Robert Downey Jr a fost criticat pentru felul în care a jucat în filmul „Dolittle” (2020), dar și pentru accentul galez nereușit pe care a trebuit să-l imite. Publicația The Guardian a precizat că „de fiecare dată când actorul deschide gura pentru a spune ceva neinteligibil, întregul film moare câte puțin”, transmite BBC.
Pe de altă parte, actrița Anne Hathaway, câștigătoarea unui premiu Oscar, se numără printre nominalizările pentru „cea mai proastă actriță”, fiind criticată pentru două roluri: „jurnalista” din filmul „The Last Thing He Wanted”, marca Netflix, și „vrăjitoarea” din pelicula „The Witches”.
Drama romantică „365 de zile” se numără printre cele mai nominalizate filme, șase mai exact, la premiul Zmeura de Aur. „365 de zile” a controversat lumea cinematografică, însă chiar și așa, cei de la Netflix continuă să-l difuzeze în ciuda criticilor aduse.
Citește și: