Actorul Florin Zamfirescu despre „războiul puterilor contra popoarelor”. A stârnit multe reacții în mediul online
Actorul Florin Zamfirescu a vorbit despre protestele și mișcările împotriva restricțiilor pentru COVID-19, ce au loc în mai multe țări din Europa. El a făcut o serie de declarații ce au stârnit multe reacții în mediul online și consideră evenimentele „războiul puterilor contra popoarelor”.
În Amsterdam, duminică, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva restricțiilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, însă evenimentele au luat o întorsătură violentă și nu au fost lipsite de incidente.Actorul este de părere că toate aceste evenimente marchează „războiul puterilor contra popoarelor”, iar în opinia sa, „popoarele au devenit din ce în ce mai slabe”.
„Dacă eu aș fi picat din lună și nu aș cunoaște aceste imagini aș spune că este războiul puterilor contra popoarelor. Popoarele au început să devină mai slabe și ușor de învins de către puterile conducătoare. Guvernele au ajuns atât de puternice prin tehnologie încât nu se mai tem de revolta populară. Înseamnă că bătălia e pierdută.
Nu mai crede în alegerile din nicio țară
Tehnologie poate să fie și prostie pentru că o folosești cum vrei. Socotesc că e un moment de cotitură absolută”, a declarat actorul, la Antena 3.