Actriţa Jennifer Lopez divorțează oficial de Ben Affleck
După luni de zile în care a ţinut prima pagină a ziarelor în legătură cu divorțul său, cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a intentat divorţ de soţul ei, Ben Affleck, după doi ani de căsnicie.
Potrivit site-ului de divertisment TMZ, Jennifer Lopez, născută în Puerto Rico, a depus marţi actele de divorţ la Curtea Superioară a comitatului Los Angeles. „Diva din Bronx” nu a depus documentele prin intermediul unui avocat, ci a făcut singură demersul.
Potrivit site-ului, Jennifer Lopez a stabilit în documentul legal data despărţirii de partenerul său pe 26 aprilie, cu puţin peste o săptămână înainte de Gala Muzeului Metropolitan din 6 mai, la care a participat singură, dând naştere unor zvonuri privind căsătoria lor. Ultimul eveniment public la care au participat împreună a fost un meci al echipei Los Angeles Lakers, pe 16 martie.
De fapt, la cea de-a doua aniversare a căsătoriei lor, în iulie, nu a existat nicio sărbătoare, deoarece erau deja separaţi, ceea ce se pare că s-a întâmplat din luna mai, când s-a publicat că actorul şi regizorul a părăsit reşedinţa de 60 de milioane de dolari pe care o împărţea cu Lopez.
Potrivit relatărilor, Affleck ar prefera o viaţă liniştită departe de mass-media, în timp ce soţia sa preferă atenţia presei.
După ce a plecat de acasă, Affleck a închiriat o proprietate în apropiere de locul unde locuiesc copiii pe care i-a avut cu actriţa Jennifer Garner, de unde a continuat să lucreze la proiectele sale şi apoi şi-a cumpărat o casă.
În ce o priveşte, Lopez s-a concentrat pe copiii ei Max şi Emme, pe care i-a avut cu cântăreţul Mark Anthony, cu care a călătorit în Japonia şi şi-a petrecut vara la Hampton’s în New York, unde şi-a sărbătorit ziua de naştere cu stil, fără soţul ei şi participând la concerte şi evenimente de modă.
Lopez şi Affleck s-au cunoscut în timp ce filmau „Gigli”, la începutul anului 2002, dar ea era căsătorită cu cel de-al doilea soţ, dansatorul Cris Judd, de care a intentat divorţ în iulie 2002.
Celebrul cuplu a fost implicat într-o relaţie în acel an, dar cu câteva zile înainte de a se căsători, în septembrie 2003, au amânat nunta, dând vina pe „atenţia excesivă a mass-media”. Câteva luni mai târziu, în ianuarie 2004, ei au anulat logodna şi s-au despărţit, aminteşte TMZ.