Actualizări legale pentru cazierul judiciar: De la dactiloscopie la semnătură electronică
Guvernul Ciolacu va adopta în ședința de joi un proiect de act normativ care va aduce modificări importante Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.
Principalele schimbări vizează îmbunătățirea calității datelor dactiloscopice stocate, facilitarea obținerii certificatului de cazier judiciar electronic și simplificarea procedurii de amprentare pentru cetățenii care solicită cazier judiciar din alte state.
1. Completarea art. 14 cu două noi alineate – alin. (31) și (32) privind cerințele calitative necesare la întocmirea fișei dactiloscopice decadactilare în vederea implementării în sistemul AFIS național, respectiv instituirea posibilității solicitării reamprentării în situația identificării impresiunilor digitale și palmare neconforme.
2. Modificarea art. 28 alin. (31) din Legea nr. 290/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul:
– asigurării posibilităţii de obţinere a certificatului de cazier judiciar online numai pentru cetăţenii români/persoane juridice cu sediul social în România;
– reglementării în mod expres, la nivel de lege, a posibilității eliberării certificatului de cazier judiciar în formă electronică, utilizând platforma Hub de servicii la nivelul Ministerului Afacerilor Interne;
– înlocuirii sintagmei de „semnătură electronică calificată” cu cea de „sigiliu electronic calificat sau cu semnătură electronică calificată;
– eliminării sintagmei „înscrisuri autentice”;
– precizării faptului că certificatele de cazier judiciar în format electronic beneficiază de prezumția integrității și a corectitudinii originii respectivelor date în condițiile stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE și definirea sigiliului electronic calificat şi a semnăturii calificate conform prevederilor Regulamentului anterior menționat.
3. Completarea art. 30 cu un nou alineat – alin. (9) având ca obiect reglementarea activității de amprentare la nivelul D.C.J.S.E.O. şi la nivelul serviciilor teritoriale de profil, în situația în care pentru obținerea certificatului de cazier judiciar din alte state, sunt necesare și impresiunile papilare.
cazier judiciar