Acuzat de trafic de influență, președintele PNL Neamț câștigă procesul cu DNA „întrucât fapta nu există”

Publicat: 02 mai 2022, 16:17, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Acuzat de trafic de influență, președintele PNL Neamț câștigă procesul cu DNA „întrucât fapta nu există”

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (foto), președintele PNL Neamț, a câștigat astăzi procesul intentat de DNA; în care era acuzat de trafic de inluență și de faptul că ar fi cerut 500.000 de lei în schimbul oferirii unei funcții. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.

Magistrații ÎCCJ au decis achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă „întrucât fapta nu există”, conform minutei de pe portalul de judecată. Aceeași motivare este și în cazul cumpărării de influenţă și instigare la cumpărare de influenţă. În plus, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Marcoci Vlad, în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Istoricul dosarului

Conform rechizitoriului DNA, în perioada 4 – 27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei.

Suma ar fi fost pentru a interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană, spuneau anchetatorii.