Acuzații de malpraxis. Un bebeluș a murit la două zile după ce a fost consultat de medic
O tragedie cumplită a lovit o familie din județul Galați, după ce un bebeluș de doar două luni a decedat din cauza unei pneumonii severe. Părinții copilului susțin că decesul ar fi putut fi evitat dacă medicul de familie, care l-a consultat cu câteva zile înainte de incident, ar fi oferit un diagnostic corect și un tratament adecvat.
Cum a murit un bebeluș. Consultul ridică semne de întrebare
Tatăl copilului, Paraschiv Sava, a povestit că a fost anunțat de maternitatea din Tecuci să aducă bebelușul pentru un vaccin. În timpul vizitei, copilul a fost consultat de medicul de familie. Acesta le-ar fi spus părinților că micuțul prezenta un ușor fâsâit nazal, dar că plămânii sunt sănătoși. Totuși, a recomandat să nu i se administreze vaccinul în acel moment. În schimb, le-a prescris un sirop de tuse, un tratament pentru colici și vitamine, fără să menționeze vreun risc major.
Paraschiv Sava a declarat că medicul nu a indicat că bebelușul ar avea vreo răceală sau o problemă gravă. La doar două-trei zile după consult, copilul a murit subit.
„Am primit mesaj de la Tecuci, de la maternitate că trebuie să fac un vaccin la copil. L-a controlat la plămâni, a spus că este bine, să-l iau să-l duc acasă, că vaccinul nu îl face acum că are un fâsâit pe nas și mi-a dat un tratament. Nu mi-a zis răceală. La 2-3 zile copilul a decedat”, a declarat bărbatul, coform Antena 3.
Semnele ignorate și lipsa unei direcționări către un specialist
Mama bebelușului a relatat că, în ziua fatidică, micuțul a început să plângă necontrolat, iar starea lui s-a deteriorat rapid. Părinții consideră că medicul de familie ar fi trebuit să sesizeze gravitatea situației și să-i îndrume către un spital sau un specialist. Corina Sava a subliniat că medicul ar fi avut responsabilitatea să recunoască limitele competenței sale și să recomande investigații suplimentare.
„A început a plânge de nu se oprea, deci nu se oprea, a închis ochii, apoi mi-au spus la autopsie că avea răceală la plămâni imensă”
Cazul a atras atenția comunității locale din Cudalbi, unde părinții locuiesc. Vecinii și autoritățile locale au confirmat că, deși familia nu avea o situație financiară bună, aceștia se preocupau de îngrijirea copilului. Primarul localității, Petrică Gheonea, a declarat că părinții aveau grijă de copil, iar tatăl era un om harnic, deși trăia din ajutor social:
„Copilul era îngrijit bine, chiar aveau grijă de el. El era la ajutor social, era un om harnic”
În urma tragediei, părinții au anunțat că vor depune plângeri la Direcția de Sănătate Publică (DSP) și la Colegiul Medicilor, acuzând medicul de familie de malpraxis. Ei consideră că medicul a minimalizat gravitatea stării copilului și a ignorat semnele evidente ale unei afecțiuni respiratorii grave.
Deocamdată, medicul nu a oferit un punct de vedere oficial și nu a fost contactat pentru declarații. Ancheta va analiza atât modul în care a fost realizat consultul, cât și deciziile medicale luate în cazul acestui copil.