Adele a lansat prima piesă după șase ani (VIDEO)
Cântăreaţa engleză Adele a lansat vineri single-ul „Easy On Me” cu un videoclip regizat de cineastul canadian Xavier Dolan, cu care a colaborat şi pentru „Hello” şi care este cunoscut pentru filme ca „Juste la fin du monde” şi „Matthias & Maxime”.
Aceasta este prima ei piesă publicată în decurs de şase ani şi este inclusă pe albumul „30”, care urmează să apară pe 19 noiembrie.
Adele, de 15 ori premiată cu Grammy şi ale cărei albume au fost vândute în peste 120 de milioane de copii, a spus că noul disc explică schimbările din viaţa ei şi că este, în definitiv, o scrisoare de dragoste adresată fiului ei în vârstă de 9 ani acum.
Ea a colaborat din nou cu producătorul Greg Kurstin, cu care a lucrat pentru „25”, cu Max Martin, compozitor, şi cu producătorul şi compozitorul suedez Ludwig Göransson, care a câştigat un Oscar pentru coloana sonoră a „Black Panther”.
Videoclipul a fost filmat luna trecută în Quebec.
În primele şase ore de la lansare, videoclipul a fost vizionat de peste 10,5 milioane de ori.