Aderarea la OCDE este următorul pas pentru drumul României către modernizare și dezvoltare, spune Nicolae Ciucă
Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este următorul pas pe drumul României către modernizare, dezvoltare şi prosperitate, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că în multe domenii importante va fi necesară contribuţia constructivă a mediului de afaceri pentru atingerea acestui obiectiv.
Şeful Executivului participă, joi, la evenimentul „Aderarea la OCDE – oportunităţi pentru mediul de afaceri din România”, organizat de Guvernul României în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru a marca un an de la începerea procesului privind accederea ţării noastre la această organizaţie.
„Anul 2022 a fost un an al provocărilor, fiind testate din plin capacităţile noastre de reacţie şi rezilienţă. Am continuat să consolidăm, prin eforturile noastre, profilul european şi internaţional al României. (…) România este determinată să continue procesul său de modernizare. (…) Avem înaintea noastră un an cu planuri ambiţioase şi acţiuni consistente în termeni de politică internă şi externă. După o aşteptare care a durat 18 ani, anul trecut, România a fost invitată să înceapă procesul de aderare la OCDE.
Este vorba despre cea mai puternică organizaţie de cooperare economică existentă la nivel global, având sub umbrela sa state care reprezintă peste 70% din comerţul mondial şi aproximativ 90% din valoarea investiţiilor de capital. Aderarea României la OCDE a devenit un obiectiv major de politică externă şi un obiectiv strategic de ţară, după aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, iar deschiderea discuţiilor de aderare este o recunoaştere a potenţialului nostru de dezvoltare. Totodată, reprezintă un vot de încredere important acordat României, pe care vrem să îl valorificăm„, a evidenţiat Nicolae Ciucă.
Alinierea la instrumentele juridice ale OECD
Potrivit şefului Guvernului, procesul de aderare presupune o aliniere la întreg ansamblul de instrumente juridice ale OCDE, reprezentând 26 de domenii şi peste 230 de instrumente juridice.
„Astfel, procesul implică un efort intens şi susţinut, pe care Guvernul şi autorităţile publice îl vor putea realiza doar cu sprijinul întregii societăţi. În multe domenii importante va fi necesară contribuţia constructivă a dumneavoastră, a mediului de afaceri. Drumul către obiectivul nostru comun – aderarea la organizaţie – va deschide un nou capitol în procesul de modernizare a statului român, constituind o oportunitate clară pentru transformarea semnificativă a administraţiei, a instituţiilor şi a societăţii în ansamblul său.
Fiecare transformare din acest parcurs va aduce beneficii reale mediului de afaceri, companiilor şi antreprenorilor, fie aceştia români sau străini, şi, în final, va aduce beneficii României în ansamblul său„, a afirmat Ciucă.
El punctat că procesul de aderare la OCDE este facilitat oarecum de angajamentele asumate prin Planul de Redresare şi Rezilienţă, iar aceste două proiecte – reformele asumate prin PNRR şi standardele fixate prin foia de parcurs privind accederea la organizaţie – sunt complementare.
Parteneriat cu mediul de afaceri
Totodată, premierul a mai declarat că Guvernul îşi propune un parteneriat onest şi solid cu mediul de afaceri, care reprezintă un vector important în modernizarea României.
„OCDE este liderul standardelor înalte la nivel mondial iar acest lucru este datorat, în bună parte, colaborării cu Comitetul Consultativ de Afaceri şi Industrii al OCDE (BIAC). Acest model de bună practică este de interes şi pentru România, cu atât mai mult cu cât, deja, vocea mediului de afaceri românesc este auzită în această structură„, a arătat Ciucă.
Statutul de membru OCDE reprezintă, a adăugat el, un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni şi internaţionali, un catalizator care antrenează stimularea investiţiilor directe şi consolidează încrederea pieţelor internaţionale în stabilitatea economică internă.
În ceea ce priveşte situaţia economică actuală din România, a spus premierul, în 2022, Produsul Intern Brut al României a crescut cu aproape 50 miliarde euro faţă de anul precedent, adică 4,9%, reprezentând o creştere semnificativă, echivalentă cu întreg PIB-ul ţării noastre de acum 20 de ani.
„Dorim să continuăm în mod susţinut această dinamică, la care aţi dumneavoastră aţi contribuit din plin, iar statutul de membru OCDE va avea un aport semnificativ în acest sens„, a transmis Ciucă.
Beneficii prin specialiștii UCDE
Şeful Executivului a evidenţiat că beneficiile aderării la OCDE pentru companiile din România se vor traduce inclusiv prin acces la expertiza specialiştilor OCDE în domenii precum noile tehnologii digitale, tranziţia verde sau promovarea comportamentului responsabil în afaceri.
„În ceea ce priveşte transformarea digitală, mizăm pe sprijinul OCDE atât în cadrul procesului de aderare, cât şi ulterior, din postura de membru cu drepturi depline. Aceste eforturi vor veni să completeze măsurile pe care Guvernul le ia deja în acest domeniu, un exemplu în acest sens fiind programul de digitalizare a IMM-urilor.
Suntem conştienţi de faptul că, pentru a asigura în viitor dezvoltarea durabilă a României, avem nevoie de o economie solidă, bazată pe cunoaştere şi inovare. Modelul actual economic, care a ajutat ţara noastră să-şi îndeplinească obiectivele de dezvoltare până în prezent, va fi transformat într-unul nou, axat pe activităţi cu valoare adăugată mare, prin adoptarea de tehnologii şi procese de producţie inovative„, a completat el.