Adevăratul pericol: Dispariţia actului de „a citi”! Cine trage alarma
Scriitorul Radu Paraschivescu, prezent la Salonul de Carte Bookfest de la Târgu Mureş, a afirmat că, la fel ca şi telefonul fix, cartea s-ar putea să dispară la un moment dat, prin înlocuirea acesteia cu o serie de device-uri, însă adevăratul pericol este dispariţia actului de a citi.
„Pericolul e să dispară actul de a citi. Schimbarea codului, schimbarea formatului nu e o problemă, pentru că dacă nu s-ar schimba formatul noi am citi de pe tăbliţe şi azi sau de pe papirus. Ori nu cred că mai există papirus altundeva decât în muzee, nu mai există incunabule altundeva decât în muzee. Prin urmare, da, cartea va dispărea la un moment dat. Nu în timpul vieţii noastre, poate nici în secolul următor, dar la un moment dat va dispărea, aşa cum dispare treptat, definitiv, telefonul fix.
Nu-i o dramă, drama este ca lumea să nu mai citească de pe Kindle, de pe tot felul de device-uri, de pe calculator. Abia acolo se înregistrează marea pierdere. Şi, fireşte, este o pierdere pe care o resimt ca atare cei care se bucură de plăcerea asta şi o resimt în contul celor care nu se bucură. Dar cei care nu citesc nu-şi dau seama că e ceva mai bine dacă citeşti„, a declarat, duminică, Radu Paraschivescu, potrivit Agerpres.
„Oare ce o fi dincolo de uşa aia?”
În opinia scriitorului, pentru cei care nu citesc s-ar putea să fie mai importantă acoperirea necesităţilor fundamentale, drept urmare consideră că aşa cum se poate trăi fără multe alte lucruri, se poate trăi şi fără carte, iar de aici vine pericolul analfabetismului.
„S-ar putea ca pentru ei necesităţile fundamentale să fie acoperite şi atât, restul nu contează. Adică nu poţi trăi fără mâncare şi nu poţi trăi fără apă, nu poţi trăi fără sex sau fără lumină. Dar fără cărţi se poate? Se poate trăi şi fără savarină şi fără pantofi cu toc. Se poate trăi fără multe lucruri. Aici e pericolul, analfabetismul. Pentru că noi, după cum ştiţi foarte bine, stăm mizerabil în clasamentele de gen. Şi faptul că există oameni care ştiu cuvintele, ştiu să le lege între ele, dar nu ştiu ce înseamnă când citesc în context, e într-adevăr un pericol. Şi asta nu mai ţine de cartea pe suport de hârtie, asta ţine de reflexul sau de actul cititului”, a subliniat scriitorul.
Radu Paraschivescu şi-a prezentat în cadrul Bookfest Târgu Mureş cele trei bestselleruri: „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, „Cu inima smulsă din piept” şi „Acul de aur şi ochii Glorianei” şi a îndemnat populaţia să îşi manifeste curiozitatea şi în direcţia deschiderii unei cărţi, nu doar în privinţa unor scandaluri mondene.
„Îndemnul meu este să intre, în temeiul acelei simple şi primare curiozităţi care te face să te întrebi oare ce o fi dincolo de uşa aia?”…